Mistretul (Sus scrofa)

Origine si raspandire

Mistretul face parte din familia porcilor salbatici, avand un areal de raspandire foarte extins. Familiile porcilor salbatici sunt raspandite pe toate continentele Planetei. Aceste familii au evoluat dintr-o stramos comun, si anume familia Suidae sau familia porcilor salbatici adevarati, din care s-au desprins: porcii salbatici cu ombilic, porcii cu negi (Sus verrucosus), porcii barbosi (Sus barbatus), porcul pitic (Porcula salvinia), porcul urias de padure (Hylochoerus meinertzageni), porcul mistret (Sus scrofa). Din categoria porcului mistret se deosebesc doua specii:

mistretul Asiatic (Sus vittatus) si mistretul European (Sus scrofa), din care face parte mistretul carpatin (Sus scrofa), care populeaza teritoriul Romaniei. Este singura subspecie prezenta pe teritoriul tarii noastre, considerata cea mai viguroasa dintre toate subspeciile porcilor mistreti. Nu toate populatiile intemeiate au ramas insa pure. Este posibila infiltrarea unor exemplare din Balcani a speciei Sus scrofa mediteranus, avand o influenta oarecare. Raspandirea celor mai importante subspecii, apartine speciei Sus scrofa care si-a extins arealul si continua sa-l extinda spre nord, de-a lungul vailor principalelor rauri. Limita Nordica a arealului depaseste acuma, sudul Finlandei, iar in sud, limita se sprijina pe cursul Dunarii, continua pe tarmul Nordic al Marii Negre si coboara in Caucaz.

Descriere

Mistretul din tara noastra este numit si gligan, razlet, solitar, vier, scroafa, godac, grasan, grostei sau purcel, in functie de sex, categoria de varsta si traditia limbajului vanatoresc local. Purceii se numesc pana la 1 aprilie a celui de-al doilea an calendaristic, trecand apoi in categoria de godac, indiferent daca au implinit 12 luni sau nu. De la varsta de 2 ani, masculii se numesc vieri de 2,3,4 ani etc., iar femelele scroafe de 2,3,4 ani. Vierul de peste 7 ani se numeste vier capital sau solitar, deoarece traieste separat de carduri, pe care le insoteste numai in perioada rutului. Mistretul prezinta un aspect general masiv, usor aplatizat lateral, mai mult inalt decat gros, care lasa impresia de putere si mobilitate fiind conformat perfect pentru ramat si strapungerea desisurilor. De la varful botului la radacina cozii, mistretul masoara 200 cm la mascul si 150 la femala, iar inaltimea la greaban pana la 100 cm. Greutatea mistretilor in tara noastra este de 210-250 kg eviscerate si 300-350 cu viscera. Surse neverificate spun ca unele exemplare au avut greutati aproape de 400 kg. Capul are lungimea aproape egala cu 1/3 din lungimea corpului si prezinta o forma caracteristica, de pana conica. Craniul se prelungeste printr-un nas mobil, in forma de trompa, terminat cu un rat discoidal, lipsit de par. Pe cap sunt prinse, pozitionat sus, doua urechi relativ mici, de forma triunghiulara, acoperite cu par scurt. Au mobilitate mare dar nu se pot suci si nu atarna niciodata. Ochii mici, foarte vioi si patrunzatori, stau adanc fixat in craniu. Au culoarea irisului maro-inchis si sunt protejati de pleoape stranse, puternic dezvoltate. Gatul este scurt, relativ gros si adanc, lasand impresia prinderii capului direct de trunchi. Picioarele sunt subtiri si scurte. Ele se sprijina pe pamant prin degetele 3 si 4 invelite in copite lunguiete, usor asimetrice, cu margine tare, astfel incat imprimarea lor apare clara. Degetele 2 si 5, sunt mici si dispuse mai sus.

Picioarele anterioare sunt prinse liber pe corp iar cele posterioare fixate pe bazin. Primele sustin si dirijeaza corpul, pe cand celelalte asigura forta de deplasare. Asa se explica fuga rapida, miscarea si intoarcerea surprinzator de iute a mistretilor. Coada este relativ subtire, purtata jos si masoara 15-20 cm.. Modul de purtare si miscare a cozii, ofera informatii privind starea de spirit a purtatorului. Pielea este rezistenta si reprezinta 16% din greutatea mistretului, de culoare gri-rosu la albastru. Parul acopera integral pielea mistretului si este de culoare cafenie inchisa. Mistretilor batrani, in timpul iernii, le creste pe spinare un par lung sarmos pe care, smuls si legat in forma de pensula, vanatorii il poarta la palarii ca trofeu. Coltii arma constituie adevarata arma de atac si aparare a mistretului, fiind ascutiti de catre cei din maxilarul superior (colti ascutitori). Ascutirea se produce prin frecare cu ocazia deschiderii si inchiderii gurii, la amestecarea hranei. Aprecierea varstei mistretului se poate face dupa incisivii inferori, dupa colti si dupa tocirea molarilor si premolarilor. Longevitatea mistretului este de 20 de ani.

Mediu de viata

Cel mai favorabil pentru mistret este biotopul padurilor de deal. Paduri intinse de foiase si rasinoase, intercalate printre culturi agricole, livezi, vii, fanete si pasuni cu o retea hidrografica suficient de deasa si presiune relativ slaba a dusmanilor naturali. Sunt atrasi de padurile cu ghinda si jir iar existenta mocirlelor apte pentru scaldatori este o conditie de mentinere a mistretilor in acea padure. Aici sunt intalnite populatii pure de mistreti cu densitati si sporuri natural mari. Pentru padure, mistretul este mai mult folositor decat daunator, deoarece contribuie la combaterea biologica a daunatorilor animali, iar prin ramat creeaza conditii mai bune pentru regenerarea naturala a arboretelor. Pe masura ce se inainteaza altitudinal conditiile de hrana ale mistretilor, indeosebi iarna, se inrautatesc. Totodata se aspresc conditiile climatice si creste presiunea pradarii. Biotopul padurilor de munte se prezinta astfel mai putin favorabil pentru specie. Populatiile de mistreti din acest biotop sunt mai putin dense, dar viguroase si pure. Sporul natural este mic. Altitudinal, mistretul depaseste doar temporar limita superioara a padurii, urcand pana la maximum 1700-1800 m in muntii Fagaras si Retezat.

Etologie

Mistretul s-a dovedit, comparativ cu alte animale, o specie cu foarte mari posibilitati de perfectionare, prin invatare. El inregistreaza mai usor informatiile mediului extern, le analizeaza si reactioneaza mai prompt si mai eficace. In terenurile nederanjate de om mistretul are activitate zilnica preponderant diurnal, cu un maxim dimineata si dupa amiaza. Vanatoarea practicata zgomotos, in sezonul de toamna-iarna si activitatile intense desfasurate de om in padure tot timpul anului, il forteaza sa evite activitatea din timpul zilei. Din totalul de 24 de ore din zi, mistretii activeaza doar 8-12 ore, mai putine vara (8-9) si mai multe iarna (10-12). 90% din timpul activ se foloseste pentru depistarea hranei. Ciurda, constituita si mentinuta prin legaturi vizuale, olfactive si acustice, este gruparea obisnuita in cadrul populatiilor de mistreti, alcatuita din scroafa si purceii ei. Agregarea in ciurda ofera mistretilor conditii avantajoase de viata in ceea ce priveste apararea impotriva dusmanilor naturali, cat si a conducerii ciurdei de catre scroafe cu experienta, prin locuri convenabile de hranire, adapost si liniste. Mistretul nu respecta strict un teritoriu delimitat. El frecventeaza zilnic sau periodic anumite locuri de hranire, scaldat si frecat, de urinare si defecare. Zonele sunt marcate prin lovirea arborilor, de care se freaca cu coltii. Mistretii reusesc sa cunoasca toate detaliile, incat orice noutate care apare este sesizata imediat si privita cu neincredere. Astfel, un observator nou, o hranitoare reparata il sperie pentru inceput. La scurt timp, intervine obisnuinta si din curiozitate mistretul cerceteaza obiectul care s-a dovedit nepericulos, luandu-l in primire prin frecare sau tavalire. Acomodarea cu un astfel de obiect nou, dureaza aproximativ 4 saptamani. Mistretii pot fi alungati datorita interventiei prin vanatori repetate, lucrari forestiere. Vierii solitari, batrani folosesc timp indelungat acelasi culcus. In perioada de imperechere pot controla circa 8-10 teritorii, iar distantele parcurse de acestia ajung pana la 200 km.

Hrana mistretului este de tip omnivora fiind reprezentata de radacini, seminte de plante agricole, cartofi, ghinda, jir, mere si pere padurete, animale mici rozatoare, pui de iepure si caprior, larve, omizi, insecte adulte, cadavre si plante. Toamna, mistretii ingrasati, agonisindu-si usor si repede necesarul de hrana, emigreaza mult in cautarea hranii preferate, ajungand in zonele de deal. Viteza de emigrare a mistretilor este apreciata de specialisti ca fiind de 6-10 km/zi dar si de 20-40 km/zi, bineinteles, aceasta deplasare depinzand de foarte multi factori.

In decursul unei singure nopti, solitarii parcurg pana la 15-20 km distanta, in timp ce ciurdele doar 10-12 km. Normal maturitatea sexuala este atinsa in al doilea an al vietii. Imperecherea incepe la sfarsitul lunii octombrie si se termina la inceputul lui decembrie. Abundenta hranei poate sa o grabeasca, iar lipsa ei sa o intarzie. Masculii se lupta intre ei pentru o femela, cei invinsi fiind alungati. Momentul imperecherii depinde de femela, masculul fiind gata pentru a o fecunda in orice luna a anului. Reproducerea are loc noaptea. Durata gestatiei este de 17 saptamani si in martie-aprilie scroafa fata circa 4-10 purcei. Numarul purceilor este influientat de asprimea iernii precedente, si de abundenta ghindei sau jirului. Fata de dusmanii pe care ii simte superiori, cum ar fi omul si ursul, haita puternica de lupi si caini, mistretul alege fuga, dar fara panica. Poate fi vorba mai mult de o retragere furisata, o ocolire precauta a adversarului. De multe ori mistretii, ramani impietriti in culcus sau la adapostul vegetatiei, unde se simt in siguranta. Descoperiti, fug tumultos pe primele sute de metri. Atacurile asupra omului s-au constatat din partea mistretilor raniti sau din partea scroafelor care isi apara puii. Mistretii retrasi-raniti ataca de regula pe la spate, fara zgomot, direct din pozitia culcat. Vanatorii cu experienta sustin ca scroafele pot fi, in multe cazuri mai periculoase decat vierii. La mistreti, domneste o ordine ierarhica riguroasa. Scroafa cea mai in varsta detine rangul social cel mai inalt. Ea beneficiaza de intaietate la hranire, alegerea culcusului, la scaldat si scarpinat, da semnalul de plecare si oprire a ciurdei, impune directa de mers si traseul urmat, ciurda subordonadu-i-se total. Ierarhic, ea este urmata de scroafe de aceeasi varsta.

Recunoasterea mistretului in teren

Prezenta mistretului intr-un teren se constata dupa sunete si miros, urme lasate de copite, indicii alimentare, folosirea smarcurilor si arborilor de frecat, prezenta culcusurilor si resturilor de cadavre. Urmele ofera informatii complete privind varsta si marimea mistretilor, structura ciurdelor, comportamentul si intentia lor. Urmele mistretului se compun din urme tipar imprimate la distante aproximatic egale, avand varfurile copitei usor indreptate spre exterior. Distanta dintre urme la mistret este in medie de 50-70 cm , fata de cerb care este de 70-100 cm. Vierii puternici lasa urme uneori la fel de distantate ca si cerbii, astfel se pot confunda foarte usor. La mistretii tineri, copitele sunt mici, simetrice si cu varfurile ascutite, la cei adulti mai mari, puternic asimetrice, dar ascutite, iar la scroafele batrane sunt mari, relativ simetrice si au varfurile rotunjite. La exemplarele in varsta, urma apare dublu imprimata, din cauza rigidizarii spatelui si a mersului. Daca mistretii merg in cadenta, aseaza urma piciorului din spate exact peste urma piciorului din fata si lasa o amprenta dubla, care pare a fi una singura. Cu atentie se poate observa o imprimare mai mica si mai simetrica a urmei piciorului din spate. Uneori, trecerea mistretului este semnalata de comportamentul aparte al pasarilor si mamiferelor din padure. Mirosul mistretului este puternic, mai ales in perioada de rut, si se aseamana cu mirosul frunzelor de quercinee, in descompunere. Sunetul mistretului linistit este un grohait. Sunetele scoase pot fi scurte sau prelungi, pana la tipete stridente. Cand sunt atacati sau in pericol, vierii produc un “zgomot de os” prin inchiderea si deschiderea falcilor.

Ingrijirea mistretilor cu arma

Ingrijirea mistretilor cu arma este potrivita deoarece prin vanare se urmareste extragerea din populatie, cu prioritate a exemplarelor predispuse sa moara, sensibile sau purtatoare de boli. Prin vanare selectiva, dupa reguli de vanare sunt indepartate din populatie exemplarele care nu au ce transmite bun urmasilor si care, in anumite conditii pot constitui focare de boala si de degenerare. In conceptie moderna, aceasta ingrijire cu arma este mai importanta decat hranirea la discretie, administrarea de medicamente in scop preventiv si curativ sau protectia impotriva pradatorilor naturali (prin reducerea numarului acestora). Aceasta daca dorim sa pastram caracterul salbatic al mistretului. Toate celelalte masuri de ingrijire si ocrotire trebuie rational gandite si numai in completarea ingrijirii cu arma. Experienta altor tari in care vanatorii, alergand dupa tablouri grandioase si trofee tot mai puternice, au ocrotit exagerat vanatul asa zis util, hranindu-l fara discernamant, combatand, pana la disparitie pradatorii. Aceasta problema poate fi luata ca si un avertisment, daca nu dorim sa conducem populatiile de mistreti, precum acestia, spre regres grav calitativ in privinta taliei, vigurozitatii si valorii trofeelor. Impuscarea in cadrul cotei de vanare se face dupa niste reguli stricte. Nu este nimic mai penibil in vanatoare decat un rezultat sau un trofeu bun, obtinut in conditii rusinoase, fara a fi respectate legile si eticile vanatoresti. Impuscarea se va face cu prioritate in coada ciurdei. Regula se bazeaza pe observatia cunoscuta a ierarhizarii acesteia in timpul deplasarii, ultimii ramanand purceii cei mai mici iar dintre acestia, cei mai parazitati si raniti sau care din diverse motive nu tin pasul cu ceilalti. Sunt cazuri in care, motivate de pericolele din spate, in coada ciurdei ramane o scroafa matura, care trebuie ocrotita. Vierul nu ramane, de obicei in coada ciurdei, asa cum se crede, iar atunci cand o face o urmeaza de la distanta.Si acesta trebuie ocrotit, daca nu a ajuns la varsta de 5-7 ani. Se impusca cu prioritate metisii, recunoscuti dupa aspectul exterior, precum si mistretii maturi raniti, accidentati sau mutillati. Acelasi tratament se aplica si exemplarelor izolate. La impuscarea purceilor se acorda atentie in primul rand marimii, si caracteristicilor sexuale, ocrotind pe cat posibil vierutii. Aceasta si in ideea compensarii tendintei vanatorilor de a trage in vierii de vitor. Exemplarele de sub 40-50 kg se vaneaza cu prioritate.

Vanatoarea

Mistretul fiind un element valoros al faunei noastre, trebuie vanat rational, in functie de sporul anual. Perioada legala de vanatoare a mistretului este cuprinsa intre 1 august si 15 februarie. Mistretul se vaneaza la apropiere, la panda si in goana cu sau fara caini. Vanatoarea la goana este cel mai frecvent utilizata. In cazul utilizarii cainilor, trebuie sa fie din rasele Foxterrier sau Basset, dar copoiul ardelenesc este una dintre rasele specializate, cu cele mai bune rezultate in urmarirea si scoaterea vanatului la linia standurilor. In iernile grele, nu se recomanda sa se prelungeasca vanatoarea pana in februarie, deoarece mistretii slabesc, scad in greutate, ceea ce este o pierdere din punct de vedere economic. Impuscarea mistretului este permisa numai cu glont.

Vanatoare de porc mistret
O colectie de partide de vanatoare la porc mistret. Se vad niste lovituri foarte tari. Merita vazut.

Cele mai mari trofee de mistret
Patru din cele mai mari exemplare de porc mistret vanate.

Mistret de 200kg lovit in cap
Video vanatoare la mistret. Un mistret intra in bataia pustii si e doborat de un singur foc.

2 porci doborati, 1 foc
Un vanator foarte bun doboara 2 porci mistreti cu un singur foc.

Vanator atacat si doborat de un mistret.
Un vanator lovit de mistret ca de tramvai!

Despre mistretii europeni (1)
Video cu mistreti in salbaticie.

Despre mistretii europeni (2)
Video cu mistreti in salbaticie.

Un mistret ranit ataca un vanator
Un vanator nu se asigura ca mistretul este rapus, iar acesta il ataca.