Ce paradis să ne fi dat Dumnezeu nouă, românilor, ca noi sa nu îl fi distrus?

 

Anul trecut am mers pentru prima dată la Vojoita. Din cauza drumului incredibil de prost, zona era foarte greu accesibilă. O zonă incredibil de frumoasă, mai sus de satul Racătau, în județul Cluj, România (...din păcate).

Nu poți să treci cu vederea frumusețea sălbatică a locului, stânci care parcă se prăbușesc peste tine, padurile de brazi si râul care șerpuiește intr-un dans domol in clipocitul undelor sale, formând bulboane în care păstrăvii se simțeau odată ca la ei acasă.

Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, drumul părea mai bun și mult mai circulat, iar ca și consecință: gunoaie!.. multe gunoaie pe marginea drumului.

Am pornit pe jos, pierduți în natură, contrariați de peturile de bere aruncate în dreapta și stânga. La un moment dat suntem ajunși din urma de o rablă de camion, care se târa la deal, scoțând un zgomot asurzitor... ce sa mai vorbești de pescuit după o asemenea trecere.. în fine. Din cabina se dă jos distinsul pădurar. Îmbracat în verdele spălăcit, specific tagmei, mirosind a alcool, se uită circumspect la noi. Nu aveam echipamente de curent electric... nici drujba in maini.. deci nu eram dintre cunoscuții lui. Incepe o serie de intrebări.. că dacă avem permise ampa.. că daca am platit la romsilva taxa de pescuit in zonă (sau taxa de frecat menta lângă apa..) etc. Excitat de alcool si extrem de sârguincios scoate un caiet în care ne scrie cu f f f mare greutate numele (parcă atunci învăța literele). A luat mult să deseneze hierografile și stăteam departe de el, nările ne interziceau apropierea.

A urmat o discutie fara sens si fara sfarsit. La un moment dat din cabina mașinii, o mână de maimuță nespălată scoate un pet de bere si îl aruncă cu nonșalanță în verdele crud al pădurii, sub un râgâit îndelung. Acest țaran, gorilă nespălată, dat jos dintr-o șură infectă, ramas cu doi dinți în gură, aruncă petul de bere sub ochii pădurarului fără ca acesta din urma să aibă cea mai mica expresie de indignare. Singura lui problemă era dacă primeste ciubucul pt care o tot freca. Acest membru al asociației bărbierilor din România, care tunde si rade orice deal, munte, vale, cât ai clip, nu avea nici o problemă că drumul e placat cu sticle și peturi de bere, că peștii sunt f rari, nu îl deranja sunetul continuu al drujbei care răzbatea valea, și îl durea în paișpe că mitocanii care îl urmau distrugeau sub ochii lui. Problema lui era dacă primește de la noi 2 lei ca sa meargă să își mai cumpere o bere a carei sticlă, ulterior, să o depoziteze, frumos, pe marginea râului sau a pădurii. În viața mea nu am văzut un pădurar treaz în timpul serviciului. Sunt tot atât de rari ca flora si fauna ce o pazesc.

Iar Romsilva, acoperișul sub care se adună aceste lichele, ar trebui să nu mai pună "lupii paza la stână", ar trebui să se mai uite în ograda proprie, să o mai curețe de toți jegoșii și bețivi care fac paza unei comori inestimabile.

Dar ei nu sunt singurii vinovati. Ci toti cei care bat acele locuri lăsând în urmă propriile gunoaie.

Să existe ceva indisolubil în natura româneasca care să ne împingă să distrugem tot ce avem. Să nu mai existe nici un pic de urmă de sensibilitate în sufletul nostru, care să ne facă să iubim un colț de natură și să încercăm să îl conservăm? Cât de frumos trebuie să fi fost paradisul pe care să ni-l fi dat Dumnezeu iar noi să nu-l fi stricat. Se poate mai frumos de atât?

Cât de mult trebuie să te dispretuiești pe tine însuți ca să iți arunci resturile în așa locuri?

Noapte bună, Romania! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească!

Posteaza un comentariu