Fashion trends
Home cooking recipes
Utilaje Agricole Totul despre pescuitPescuit la crapPescuit la rapitori pescar-sportiv.rowww.orasul-meu.rowww.prietenipescari.rowww.flytying.rowww.fir-intins.ro Delta Dunarii- Cazare, pescuit Cazare pensiuni Delta Dunarii www.carpnews.rowww.darvari.roCoduri postalewww.sylvarum.ro

căutare personalizată
In cautarea salauluiSalaul este un peste pe care il recunoastem usor dupa capul alungit si turtit lateral, corpul aspru din cauza solzilor mici si gura mare alungita inainte. Face parte din categoria rapitorilor, deci, faptul ca are ambele maxilare prevazute cu dinti ascutiti si patru canini nu este un lucru nou; ceea ce il diferentieaza insa, de restul rapitorilor, sunt cele doua inotatoare dorsale, care ii permit sa se miste repede in apa. Un alt element specific acestui rapitor sunt dungile transversale dispuse pe partile laterale. Partea abdominala are un colorit deschis, dar spatele este verde-cenusiu. Pe inotatoarea caudala si pe cea dorsala are mai multe siruri de puncte negre. Salaul poate avea intre 30-90 cm, iar exemplarele mari pot avea intre 9-12 kg, totusi, greutatea medie este undeva intre 1-4 kg. Teoretic, dimensiunea legala pentru retinere este 40 cm, dar daca sunteti adeptul pescuitului de tip “catch & release”, eliberati salaul imediat dupa sedinta fotografica, deoarece este un peste sensibil si nu rezista decat putin timp in captivitate sau in afara mediului sau. Salaul se reproduce incepand cu sfarsitul lui martie pana la sfarsitul lunii aprilie, atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, dar isi incepe viata de rapitor inca de la 4-5 luni. Icrele au o culoare galbuie si un diametru ce poate varia de la 0,8 la 1,5mm. Femela le depune pe ramurile salciilor sau alte plante din apa. In medie, o femela depune 300000-500000 boabe de icre, dar la femelele mari cifra poate depasi un million. Unde si cand? Ca orice rapitor, salaul se prinde mai bine in lunile de vara, dar si toamna putem avea atacuri surpriza din partea unor exemplare mari. Salaul, fiind un peste de fund, prefera apele adanci, cu curent lin si bolboane, pline de obstacole (butuci scufundati, crengi, pietre), deoarece acestea ii ofera camuflarea de care are nevoie. In Dunare salaul este prezent sub salcii, butuci si bolovani, in apropierea digurilor, epavelor si picioarelor de pod. In lacuri il intalnim pe funduri pietroase si nisipoase. Salaul vaneaza la suprafata apei, iar de mal se apropie la circa 50 cm. Exemplarele mari stau de obicei mai la fund decat cele tinere. Daca pescuiti aproape de mal, cautati zonele cu stanci, dar daca ati nimerit o zi cu vant puternic, pescuitul la salau nu va da rezultate. In zilele calde de vara salaul sta retras in ascunzis, coboara in adanc sau se refugiaza in locuri umbroase, pentru a profita de apa putin mai rece. In zilele umbroase si innorate pescuitul salaului este mai favorabil decat in zilele cu soare plin. Salaul se prinde bine primavara, la 10 zile dupa fecundarea icrelor care are loc in aprilie. Vara incepe sa muste dupa ce apele si-au stabilizat limpezimea, incepand sa manance bine imediat dupa ce a rasarit soarele si spre asfintit. In lunile august-septembrie este timpul cel mai favorabil pentru pescuitul salaului, deoarece se raceste apa iar salaul paraseste locurile de panda urmarind migratia pestilor in apele cu vegetatie. Pescuitul la salau in aceasta perioade este o delectare pentru orice amator de rapitori. Salaul se poate pescui la naluci, dar ataca mai bine pestisorii vii, bucatile de peste (aici ar trebui mentionat ca sunt indicate cele din regiunea cozii sau abdominala pentru ca au cel putin o innotatoare), rame, broscute sau diferite insecte. Nu trebuie sa uitam ca salaul este un peste precaut si orice suspiciune odata trezita va fi greu de inlaturat. Salaul se gaseste atat in lacuri cat si in rauri. Pescuitul salaului in apele curgatoare este mai dificil datorita curentilor, malurilor abrupte si acoperite. Este mai vigilent in lacuri, ceea ce face ca pescuitul in ape statatoare sa fie preferat de majoritatea dintre noi, fiind mult mai interesant si mai incitant. In general, o vreme prea calduroasa si cu cer senin nu e foarte favorabila pescuitului la salau, la rapitori in general. Pe o vreme mai inchisa, dupa o ploaie calduta si scurta de vara, sansele de a musca rapitorul cresc. Ploile de lunga durata tulbura apa, mai ales cele curgatoare, facand momeala destinata salaului invizibila. Pe Dunare si baltile ei putem avea capturi record, mai ales la spinning, si numai daca apa este limpede. Salaul este un peste precaut si sperios, indepartandu-se la sesizarea zgomotului sau a miscarii care vine de pe mal sau din barca. Vantul ofera atat pescarului cat si barcii un bun camuflaj fata de salaii care se ridica la suprafata, astfel se poate pescui mai aproape de bancurile de peste. La pescuitul salaului cu naluci, apa clara si limpede nu e prea favorabila, cu vant aproape inexistent, in balti si lacuri, cand salaul poate distinge cu multa usurinta imperfectiunea nalucilor (mod de functionare) precum si miscarile pescarului. Primavara, cand apele sunt mari si tulburi nu avem sanse sa pacalim acest peste, care prefera apele limpezi, suvoaie domoale si vartejuri linistite, unde poate observa usor prada. Salaul este foare sensibil la mal, mai ales daca se produce o agitatie puternica a nisipului de pe albie, deoarece nisipul agitat i se depune pe opercule astupandu-le si impiedicand oxigenarea. De aceea prefera malurile foarte abrupte si apa suficient de adanca, zonele cu pietris, mult oxigen dizolvat in apa si adapost in stuf. In ciuda acestui fapt, salaul se prinde foarte bine dupa o vreme frumoasa si se porneste un vant mai puternic care aduce la mal pamant si nisip. Pamantul si nisipul este prezent in straturile de apa sub forma unor linii de noroi in care se afla pestii mici lipsiti de aparare dupa care vin salaii satisfacandu-si foamea. Dupa putin timp dupa formarea si dispersia acestei linii de noroi se pot prinde bucati frumoase de salau. Acest succes este valabil cateva zeci de minute dupa formarea acestei linii de noroi, deoarece salaul prefera mai mult apele limpezi si cristaline. Cum se hraneste salaul? Salaul ataca din larg spre mal. Cei tineri ataca mai vigilent si aproape orice, pe cand cei mai batrani, devin gurmanzi si ataca doar delicatetile, in special obletii. Cei mai tineri cauta puietul de platica sau alti pestisori mici si diferite insecte. Salaul este renumit si pentru faptul ca “este tot timpul flamand”. Acest lucru se intampla deoarece are un metabolism mult mai rapid decat al altor pesti, stomacul lui producand acizi foarte puternici care descompun hrana eficient. Sunt cazuri cand exemplarele mari ataca pe cele mici, broaste sau chiar raci, dar nu ataca pasarile care inoata pe suprafata apei. Atunci cand salaul este satul, devine capricios fata de momeala care i se ofera, refuzand-o. Acest fenomen se produce in apele cu hrana naturala permanenta si suficienta si in cele in care s-a facut o nadire abundenta, in cazul pescuitului la pluta, salaul adulmecand doar resturi de hrana, mai atragatoare pentru el, avand totodata si muscatura mai slaba. Locuri de pescuit la salau Salaul este foarte raspandit in Dunare si baltile ei, dar si in raurile mari din Romania si in lacuri. Vom enumera cateva locuri de pescuit la salau in Romania, pe langa multe rauri si lacuri, preferate de cei care pescuitesc la salau: Balta Mihailesti-Cornetu, Valea Argovei, Balotesti unde sunt mai multe balti, Crevedia, Caldarusani, Dridu, Buturugeni-Magura, Siret, Prut, Capidava (pe Dunare) si complexul lagunar Razelm-Sinoe care este format din 5 lacuri principale: Razelm (Razim), Babadag, Golovita Zmeica, Sinoe, si alte citeva secundare: Agighiol, Cosnei, Ceamurlia, Istria, Leahova Mica, Leahova Mare, Nuntasi si Topraisar. |
